***Informaţii generale privind școala
Şcoala Gimnazială „Ion Basgan” funcţionează în actualul local din anul 1984, când a luat fiinţă prin unirea Şcolii nr. 2 cu Şcoala nr. 3, ambele cu istorie mai mult decât centenară. În lucrarea „Însemnări cu privire la oraşul Focşani”, editată în 1931 de I. M. Dumitrescu, este prezentată Şcoala nr. 2 de băieţi ca fiind „cea mai veche din ţinutul Putnaˮ.
Printre personalităţile care şi-au legat numele de istoria acestor două instituţii de învăţământ se numără prof. Ion Diaconu, celebrul folclorist, actriţa Leopoldina Bălănuţă şi inginerul inventator Ion Şt. Basgan, cel care a creat metoda de foraj sonic rotativ, o mare personalitate cu care s-ar mândri orice ţară.
De la deschiderea ei în 1984, într-o zonă nou construită a oraşului, pe strada Mare a Unirii, numărul de elevi a crescut constant de la aprox. 1.000, la început, la peste 2.800 în 1995 (când s-a atins maximul), apoi stabilizându-se în jurul numărului de 1.000 de elevi, după anul 2000.
Şcoala a funcţionat în două schimburi: 8.00-13.00 şi 13.00-19.00, apoi în trei schimburi (perioada anilor 1991-2001, cea mai dificilă), revenind la două schimburi după 2001.
Atunci când luau fiinţă şcolile nr. 2 şi 3, oraşul Focşani era în plină dezvoltare ca târg, predominau comercianţii de vin, cereale, stofe, coloniale etc.; luaseră avânt micii meşteşugari, tipografiile, fabricile de cherestea şi de cărămidă. Învăţământul public era la începuturi, dar pornea cu dreptul prin personalităţile din lumea şcolii, profesorii care s-au dedicat educării generaţiilor de la începutul sec. XX.
***
Profesorii, învăţătorii şi elevii şcolii s-au implicat în proiecte cu participare internaţională: programe SCOUT; programe de formare Comenius, un proiect Comenius coordonat de prof. Istrate Dana-Maria, 2003 – 2006 („Art through childrenʼs eyes and a computer mouse”), realizat in colaborare cu şcoli din 6 ţări ale Comunităţii Europene (Anglia, Spania, Portugalia, Italia, Suedia, Slovenia ), proiect ce a obţinut PREMIUL I la nivel naţional, în 2007; proiectul „Spring day in Europe”; concursul Cangurul; concursul de matematică aplicată „Mister Pi”, proiectul „Cluburi de calculatoare pentru copii” finanţat de PNUD România şi Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. De asemenea, am colaborat la derularea unor proiecte educaţionale: „Sport dincolo de limite” dedicat copiilor cu dizabilităţi; cursuri pentru utilizarea programului JAWS de către nevăzători, organizat de Fundaţia Cartea Călătoare; proiectul ecologic „O natură curată pentru copiii lumii”; Centrul de Excelenţă pentru şah; programul „A Doua Şansă” pentru grupuri defavorizate, programul ”Școli pentru un viitor vearde ” – mențiune de merit, proiectul „Țara lui Andrei” – locul IV național, proiectul ”English Drama” – cu numeroase premii interjudețene, Școală parteneră în Campania „Baterel salvează lumeaˮ, a obținut Premiul al III-lea în Campania Națională Kaufland, Marele Premiu – Un Laborator IT complet utilat în cadrul Bursei Proiectelor Premium Porc.
***
În şcoală s-au editat revistele: „Încotro ?”( premiul I judeţean şi naţional); „Muguri de vers”; „Amândoi”; „Ideea Catchers” (premiul III judeţean); „Ştiinţele naturii” (premiul II), „De la 2 pentru voiʺ.
Şcoala „Ion Basgan” este şcoală Pi din 2008 şi pâna în prezent, singura din judeţ, care organizează Concursul Naţional de matematică pe calculator MISTER PI şi multe alte activităţi dedicate zilei PI DAY România.
Şcoala „Ion Basgan” este „Școală pentru un viitor verde” începând cu anul 2009, titlu obținut în urma desfășurării numeroaselor competiții și concursuri cu caracter ecologic, implicării comunității în activități de ecologizare.
Colectivul de cadre al școlii, incluzând și cele două structuri arondate – Grădinița cu PN. Nr. 4 și Grădinița cu P.P. Nr. 8, vine în întâmpinarea nevoilor comunității, a părinților și oferă alternative prin programe și proiecte de voluntariat și parteneriate locale sau naționale.